PIERZÃTORUL


Odată trecut în celălalt tărâm credeam că va urma un repaus, sau mai degrabă că va exista o perioadă lipsită de grijile unor istovitoare încercări, eram pe deplin convins că lupta se sfârșise,
Dar mă-nșelasem, abia acum venise timpul pentru marile încercări,
Restul zbaterilor mele de până atunci nu fuseseră decât simple aventuri.
Chiar dacă devenisem una cu Celălalt asta nu însemna că lupta se sfârșise, ci tocmai dimpotrivă,
Spre marea mea surprindere, venise timpul să aflu că
Energia, de orice fel ar fi fost ea, și cu atât mai mult când e vorba de Energia supremă, Energia Pură,
Suferă schimbări, deoarece așa era înscris în însăși legea ei că nimic nu se pierde ci totul se transformă.
De astă dată însă, nu mai era vorba despre o luptă surdă purtată împotriva necuratului, și asta deoarece,
Acesta practic pierise topindu-se sau mai bine spus contopindu-se în Noi,
Nici despre vreo ispită anume nu putea fi vorba, căci nimic n-ar mai fi putut acum tenta Ființa.
Și cu toate acestea era ceva, ce anume n-aș putea spune cu precizie, asta din cauză că limbajul și deci cuvintele nu pot să exprime pe înțelesul tuturor ceva ce practic nu are corespondent în lumea fizică, care din anumite puncte de vedere este atât de diferită de lumea spirituală.
Totuși, trebuie spus că există și multe asemănări între cele două lumi aparent diferite,
Doar că neputând fi obișnuit cu o astfel de situație,
Îmi era greu să găsesc o cale de comunicare eficientă
Un canal de transfer informațional coerent.
Lăsând la o parte micile neajunsuri cauzate de limbaj,
Trebuie spus că și în lumea de Dincolo există anumite
Nivele ierarhice, numite ierarhii spirituale, asta ca o consecință, firească zic eu, a faptului că-mi păstrasem identitatea, sufletul individual, Eul propriu sau personalitatea, într-un mod bizar desigur, dar cu toate acestea nu mai puțin adevărat.
Și asta cu toate că devenisem Noi, împreună cu El, cu
Celălalt, chiar dacă e greu de înțeles dar nu imposibil.
Era evident că înapoi nu mă mai puteam întoarce, altă cale nu exista, dacă pe pământ aveai mai multe șanse de-a purcede spre nemurire, odată împlinită,
Nemurirea nu o mai puteai pierde, însă trebuia trăită
Nu oricum, ci permanentizând Ideea și sentimentul unei Pure Iubiri.
Odată avută loc, schimbarea sau transformarea ființei
Trecută Dincolo era pentru totdeauna, era o cale fără întoarcere, asta am înțeles-o din primul moment.
Așadar devenisem un eliberat în viață asemenea acelor yoghini celebri ai scripturilor hinduse.
Într-un cuvânt, trăiam în două planuri fără frica de a-mi pierde cuceririle dobândite prin atâta trudă.
Existau însă și pericole majore, era suficientă o clipă de neatenție pentru a face cunoștiință cu suferința deplină, cu șocul schimbărilor energetice care erau înfricoșătoare
Așadar, Energia era pulsatorie, vibrațiile se puteau modifica la cel mai mic semn de scădere a intensității Emoțional-afective.
În acest fel am făcut cunoștiință cu prima treaptă Spirituală din cadrul ierarhiilor "tau".
Pierzătorul făcea parte din cadrul vibrațiilor de frecvență scăzută de ordin Tau, de aici și numele ierarhiei spirituale.
Bineînțeles, Pierzătorul nu putea fi altundeva decât Înăuntrul Ființei mele, el nu poseda o existență concretă și individuală, căci asta ar fi însemnat că există în afara dumnezeirii atotcuprinzătoare, ceea ce desigur ar fi un nonsens.
În concluzie, modificările de pulsație îmi aparțineau, iar Celălalt semăna cu un simplu spectator, Celălalt nu intervenea cu nimic în procesul transformărilor energetice, El rămânea mereu același indiferent de schimbările petrecute în mine, și asta chiar dacă formam împreună acel Tot Divin Unic,
Asta era în fond marea enigmă pe care nimeni nu o poate înțelege, deoarece este într-adevăr dincolo de puterea noastră de înțelegere, este marea provocare.
Așa cum Dumnezeu este Unul singur, unic și neschimbător în esență, și totuși mereu altul în manifestare, prezent în toate ființele fără deosebire,
Este enigma unicității în diversitate, sau cum altfel s-o numim, unicitate în multiplicitate ?…
Pierzătorul îmi comunica, desigur nu prin limbaj ci prin muzicalitate, că sunt un veșnic pierzător și că în fapt unirea cu Celălalt nu mi-a adus nimic bun, că am rămas din nefericire un etern călător spre nicăerea,
Așadar, singur printre năluci, fără un scop precis și, ceea ce era și mai grav, fără de speranță.
Dacă înainte de marea trecere aveam un scop precis de urmat, acum pluteam în van în neființa Celuilalt,
Iar Ființa Celuilalt îmi apărea și-acum străină, de neînțeles, și asta deoarece,
Lumina în care credeam că mă scald era de fapt întunericul Neființei noastre.
M-am înșelat crezând că odată trecut Dincolo contrariile vor dispărea cu totul, dimpotrivă,
Abia acum resimțeam, mai acut ca niciodată, trăirea în dualitate, eu însumi eram Pierzătorul etern în căutarea unei liniști ce nu există nici Dincolo.