MESAGERUL


Într-un târziu, prin marea trecere l-am cunoscut pe cel de Dincolo,
Părea un simplu mesager, dar eu știam că nu e chiar așa cum vroia el să pară
Era mai mult decât un simplu mesager, știam că era
De fapt, însuși paznicul Porții Renunțării…
Ciudat este faptul că în preajma marelui moment
Al trecerii dincolo, l-am cunoscut întâi pe Celălalt,
Iar abia mai pe urmă după ce poarta s-a deschis
Lăsând în urma ei lumea cu toate aspirațiile ei mondene, a apărut în prag paznicul porții de cleștar,
Era în fapt ultima dar și cea mai grea dintre toate încercările la care am fost supus, pe parcursul itinerariului meu spiritual, chiar dacă atunci, în acele momente de cumpănă, nici nu gândeam c-ar fi așa.
Dacă Celălalt m-a condus pe drumul spre înțelegerea
Și în același timp simțirea Adevăratei iubiri, pe asprul
Dar minunatul drum al renunțării de sine și-al compasiunii pentru toate ființele din univers, care nu sunt de fapt altceva decât imagini ale bunătății divine,
Fărâme de finitudini născute din Marele Tot Divin
Cu toate acestea părtașe la aventura spiritului, ba mai mult, prin sacrificiul Cuvântului îndumnezeite prin
Tăcere, oglindind Unicul divin manifestat sub diverse
Chipuri aparent diferite…
Mesagerul a încercat aducerea aminte a întregii mele vieți, bineînțeles punând accentul pe acea perioadă
Pe care, așa cum dealtfel singur o recunoștea, mi-a dirijat-o, și nu oricum, ci orientată tocmai înspre răul din mine, înspre eul meu lăuntric situat însă în acel punct de potențial scăzut din punct de vedere vibrațional, sau mai corect spus energetic.
Așadar atacându-mă într-un mod cât se poate de josnic, de egoist și perfid.
Prin evocarea acelei nefaste perioade, Mesagerul credea cu tărie că mai poate opri timpul
Spera că mă va putea întoarce înapoi din drum,
Vroia să mă inducă în eroare, să-mi abată gândurile
Într-o anumită direcție, într-un anumit sens,
Dorea din răsputeri să-mi slăbească încrederea în propria-mi persoană, încrederea în Celălalt,
Ar fi vrut să mă rușinez de faptele mele trecute
Și astfel să nu mai îndrăznesc să trec dincolo de poartă, să cred că nu merit șansa, probabil unică
Într-o viață de om, șansa de a devenii una cu Celălalt.
Am rezistat eroic tuturor ispitelor, deoarece nimic nu ar mai fi putut schimba hotărârea mea de-a trece dincolo de mine, dincolo de propriu-mi eu lăuntric,
Acolo unde nu mai există tu și eu, el sau ea, ci doar noi împreună cu Celălalt.
Într-un final, fără să poată trezi în sufletu-mi nici scârba, dar nici regretul, Mesagerul își de-te duhul
Pierind odată cu ce mai rămase din ființa-mi întunecată.
Iar mai apoi, din cenușa-i amestecată cu pulberea sufletului meu, se născu o altă Ființă, Iluminată
Lăuntric de Energia Celuilalt.
Abia atunci am înțeles de ce singur s-a numit pe el
Mesagerul și care-i era mesajul,
Chiar dacă mulți nu cred, totul are un sens în Univers
Însuși diavolul, căci acesta era unul din numele pe care Mesagerul le folosea în mod curent în lumea de jos, chiar și diavolul are un rost, un scop, și nu unul de rând, ci unul tocmai esențial, fundamental chiar,
Fără de el nu ar mai fi posibilă lupta, fără luptă n-ar exista devenirea, iar fără devenire chiar și Celălalt
Ar rămâne pentru o întreagă eternitate singur.