(nedatat)
FILE CÃZUTE
… puțurile astea sunt o imitație,
din gâfâiala lor iese numai o mâzgă.

nu văd unde e chipul și asemănarea,
nu-mi vine să mă mai aleg dintre chinurile Facerii.

(nedatat)
CONSTATÃRI
am primit ultima revelație prin poștă:
nu adresă; nu marcă; nu expeditor;
nu era închis plicul.

(nedatat)
«asta în timpul nostru liber»

(miercuri, 2003)
FOARFECE PENTRU VOLUM
timpul nostru liber e un felcer care ține o pereche de foarfece deschise:
o dată mecanism atârnat în cuier
(altfel, are perspicacitate, un fluier, vine din altă parte, e descălecatul râsului și …);
altă dată suntem călușei de lemn răpuși între coapsele copiilor trase la indigo,
pentru că nu ordonă nimeni caruselului să șadă,
(la urma urmelor de ce nu are direcție?);
spiritul de orientare pare o himeră a statului pe spate în hamac;
toate sunt o ilustrație, poza unui delfin defilând prin cer;
dacă întinzi mâna nu dai de volum.

stăm de o lună ca plutele,
legate de firul unei undițe.
nu mușcă, nu mișcă nimic.

(miercuri seara, 2003)
IOD
– seamănă cu rebeliunea unui papuc de casă,
care nu te lasă să-l încalți.
apoi îmi amintesc că-mi bucuram cerul gurii
prefirând părul ei – mai întâi printre buze să simt puiul delfinului
firul de siliciu, raza,
apoi sub degetele mele, ea întreagă, cu picioare cu tot ...

(miercuri noptea, spre joi)
parcă muriserăm puțin cu lacrimi cu tot amândoi.
parcă mă foiam pe lângă șoldurile, pântecele, subsuorile ei.
în frunte … mă simțeam deochiat,
îmi pusese sânii în locul coastei lui Adam.
… respira, mirosea a iod
și scotea triluri de parcă ar mai fi fost vară.

(joi, devreme)
– dacă n-ar fi al meu …;
– sună-mă tocmai în lumea uitată, lungă, lată, proastă grămadă făcută;
– să nu ai după-amiza pusă de-a valma în față, multiplă …;
– era în continuare tristă, precum un consulat evanescent.

(joi, 2003)
era neincifrată, fără impresii.
nu făceam promisiuni din altă lume.
o aparență cu chip de plafonieră nefericită rămasă fără bec împietrise la mijloc.

(joi, 17.00 PM, 2003)
– voi fi o praștie întinsă la nesfârșit care nu pleznește,
de parcă nu ar fi și nu s-ar povesti despre cum ne lăsăm de izbeliște,
i-am zis.



– Comment ca va? Tu as passe’ de bonnes vacances?
Oh, c’est bien. Et toi? Ca a e’te’? Oh, oui, tres bien ... grrrr!

(joi, 17.30 PM, 2003)
PLECÃM
sună drăcia aia,
mi-a trecut timpan prin timpan,
ăla a început la rândul său să fluiere,
nici nu se mai aud valurile:
« Să nu-mi mori iubito la naștere,
Boo te sun … »

12. 04. 2003