se mai aude ceva de Herbert von Karajan,
despre concertele lui de caritate, din timpul Primului Război Mondial?

- mmne, nu’ș ce să spun, n-a ținut cu noi la: Mărăști, Mărășești, Oituz, știi …
unde-am jucat noi șotron, zi&noapte, vară&iarnă și …

- si, sisi, sisila, sisi – era unul cu noi, cu trombon care spunea:
“- nu e bună, bă, bagheta lui la frecat pușca, nu e și pace!”.

- do R mi, sol, do mi sol do, re, re de joooos, re fa:
similare, cum era?

- ostracizam, arunca fiecare ciobul peste cadavru,
după care săream într-un picior; scârțâia când ne întorceam la cap.

- păi da, că de regulă era neîndreptat,
scotea un sunet de midii, de coji de ou, de piatră pe pietre călcate.

- ne-au dat decorații frantujii, pământ de pierdut ai noștri,
ne-a cântat fanfara de galonați din chioșcuri.

La urmă rămăsesem numai noi doi, am desenat omul, am chemat copiii
și-am jucat șotronul inițiatic, aruncând cu paharele goale.
Nouă, ăștia doi, care suntem acum fantomele unulaltuia:
ne-o cânta Orefu, ori a murit și ăsta de moarte bună?


2 martie, 2003


ADNOTARE

Mai citează cineva, acum, din Ezra Pound, ce-i spunea Von Tirplitz fiicei sale:
“ … de unde a plecat Chung
în centru
fie vertical fie orizontal …
sincer al dumneavoastră Kungfutseu
Intră în magazinul lui Bros Watson la Clinton N.Y
Cu nemaipomenit tărăboi, …” (CANTO LXXVII, Ezra Pound, CANTOS, Editura Junimea – 1983)