Stăm amândoi la masă, de ziua nunții noastre,
Doi îngeri fără aripi, uitați de Dumnezeu,
Din când în când tresare, printre tăceri albastre,
O pleoapă, peste vreme-nchizându-se mereu.

---------------------------------------------------------

Îți mai aduci aminte? În ritmul ploii, dansul
Părea că-i ploaia însăși, atât de curgător
Pășeam prin sala mare, îmbrățișați în valsul
Cântat de o orchestră ce n-avea dirijor.

Aud și-acum ce freamăt era în jur, ce murmur,
Când m-ai luat de umeri, în fața tuturor
Și sărutându-mi buza de jos, răsfrântă-n tremur,
Mi-ai spus cum că de mine, mereu îți este dor.

Mai știi? În seara-aceea s-au rușinat pereții
De patima cu care, iubite, ne-am avut,
Dar n-ar putea-nțelege nici popii, nici poeții
Ce sfântă ne-a fost taina acelui început.

---------------------------------------------------------

A fost ca niciodată-o poveste de iubire,
(E mult de-atunci, și-mi pare că nici nu s-a-ntâmplat)
Acum stăm față-n față, sorbind din amintire,
„Adânca bătrânețe” demult s-a demodat.




28 februarie 2003