As vrea sa pot chema seninul,
Si el sa se iveasca.

Razand sa innece veninul,
Si sa asedieze cetatea de nori
Ce s-a construit atat de nonsalant
Pe soldurile fruntii mele bolnave.
As vrea s-o risipeasca...

Cu cata eleganta as zbura
Cu un picior de lemn in noroi
Si cu o aripa betiva
Luptand cu cealalta
Pentru o cauza pierduta
Undeva departe, in colturile carachioase
Ale singurului anotimp ce ma mai simte.

Pierdut, as fi, pe-un coif
De cavaler neinfricat,
Vanzandu-mi sufletul unui coate-goale.
O, daca nu as stii ca nemernicul ma minte,
As fi fericit ca nu cad inainte sa urc sus,
Pana la tine.