poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-02-24 | |
(In seara asta ingerule mergi si tu pe undeva…Noi ne vom dezingerii si ne vom dezaripa…Ea va veni la mine…)
Pun vopsele in causele palmelor mele, Si dau lumina mai mica, Pun un scaun de lemn, inca amirosind a brad Apele caldute si O parama de lacrimi, Ah de-as putea o singura data Sa-i sprijin secunda mea albastra inchis Pe sanul ei perfect Si alb de fecioara Coborata din tablorile cu renastere luminoasa! Degetul meu curge, De la urechea ei in jos spre barba Si apoi, Un rosu aprins Prin spatele gatului ca un sarut de prelunga asteptare, Ii mangai neuronala ridicare a parului pe maini Cu obrazu-mi incalzit Sub lacrimile mele transparente Aplecate spre alb si flacari De lumanare, Dungi ma dezleg in straturi duble Intre umarul ei si Curba de la definitia terminarii Spatelui ei albastru ingeriu Si tremurand stingher in auriul narilor mele… Am buzele si ochii Inundati de movul curs de pe stresini azi noapte Si cu buzele zic Ii pictez gleznele si talpile Intre doua respirari pe gambe Imi pun dosul palmelor, verzile, Sub coapsele ei lungi Si pe genunchiul ei sarut lung Cu ochiul si cu respirarea De violet pustiu, Ma dau cu inima galbena pe spatele ei Si pe curba gatului ei Asez barba mea tepoasa si muiata In groase, uleioase nuante De ocru… Cant la pian cu degetele mele Absurde dar dezlegate ca pensule Cu suspinuri de bleu pe mainile ei Intinse ca la rastignirea Iubirilor Ea zambeste si eu stau a picta aerul Din jurul ei cu respirarile mele Portocalii De lumina confuza si alunecanda Cu picurii de sudoare argintie, Am in gropitele ei de de femeie cuminte Varful meu de limba, Chanel No. 5 Galben si roz si azur Si ii adulmec respirarile Esuate… Milimetrizez cu palmele deschise Coapsele-i neostoite, Pana cand mirosul de paine coapta Se lasa sub „Ganzehaut“ Usor muscata, Ne invelim in aerul umed Inlantuiti si neatinsi De alb si negru Curgand pe trupurile noastre usor asudate Si tremurande…a noapte. Mai aprind o lumanare dintr-un os de tampla Si-i sterg lacrimile Apasate ca diamantele De la ochi la gura mea Adumbrind, (Ce femeie n-ar vrea sa se strecoare in inima mea?) Te vei numi Gioconda! _______________________________________________________ Zambeste si casca prelung … Are un spate frumos ca o Catedrala ridicata din pietrele pacatelor mele…Pleaca ridicand usor secundele cazute de pe umeri-i pe parchetu-mi… Urmele talpilor ei cu contururi galbene, rosii si ude redefinesc drumurile apasate pe creierul meu… Remarca: Aceste lucruri nu s-au intamplat si nici nu se vor intampla vreodata. Ingerul n-a vrut sa iasa ca erau golani pe strada. Observatie: Ea avea numai o plictiseala freudiana citita de prin scurtele curgeri ale venelor mele…Inca nu stia sa zboare cand a plecat…Dar ar fi putut sa zboare daca ar fi stat o secunda sa-i arat cutiile mele cu lumini. Da a preferat sa fie agila si foarte subtila. Sens: Hai domnule sa fim seriosi! Asa ceva nu exista! Va fi regula respectata inca o data. Derogare: mirosul scaunului de brad, de Chanel no. 5(cel roz) si mai ales acel gust de uleioase vopsele de piele inca mai persista, insa nu oricine poate sa le simta. Teama: hai ca-ti dau tacerea sa nu-ti mai fie frica. Inveleste-te cu ea si razi…Eu vand totul si plec acasa. Mirarea: Am o cea mai buna prietena a mea cu care pictam: ea ironii subtiri, eu ironii amare, din doua tari desenate cu iesiri la mare. Antiteama: suntem doi oameni matematizati, reci si foarte cununati(fiecare cu altcineva desigur ;-)). Nu ne tinem de mana ci numai observam atenti aceasta primavara. Ne jucam ca doi copii ce n-au apucat sa-si ucida copilaria…In rest mergem la serviciile noastre si ne vedem de casele noastre…Na, ne prostim si noi sau mai ales eu. P.S. Punem banii de vopsele nemteste: jumate eu, jumate tu! Eu aduc muzica si ploaia...Tu adu-ti numai inclinarea aceea a capului pe umar...Exact asta!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate