Mi-am surprins primavara,
sarind pe pat, facand tumbe,
ziua in amiaza mare,
decoltata, rasfatata
ca o fata mare in fata sacrificiului,
"Nu te gandi ca o sa trec. Revin eu!"
Am zambit jenat, punand buchetul
de flori uscate deoparte,
gravitam cu privirea
pe rotunjimea fara de cusur
a tumbelor,
intinzand bratele sa o sprijin in aer,
de cate ori cadea inapoi,
ravasindu-mi asternutul,
"Nu te gandi ca o sa plec. Revin eu!"
Dar cui ii pasa?
Nici macar nu incepuse sa vina,
regulat,
inca lustruiam soneria,
maturam constiincios treptele,
ungeam usa sa nu scartaie,
stiam ca se apropie,
urlau ziarele de astfel de stiri,
si uite-o,
cand ma asteptam mai putin,
am surprins primvara,
sarind in patul meu,
ziua in amiaza mare,
aruncandu-mi bezele si ramuri
de capsune proaspat,
"Nu te gandi ca n-o sa-ti ajung. Revin eu!"