* * *

sta pe un scaun în mijlocul camerei cu spatele
la fereastra. la picioarele scaunului o gramada de hârtii
speriate ca li se va da foc. pe ele rândurile tremura
de parca ar presimti ca vor fi decupate si-apoi
nu s-ar mai întelege nimic. de la distanta asta
nu-ti dai seama ce reprezinta: siraguri de versuri
ori un pomelnic lung.

barbatul tresare
tresar si hârtiile tresar si cuvintele mâzgalite pe ele.
barbatul se ridica si închide usa cu cheia. spre surprinderea
ta (n-ar fi trebuit sa scrii si asta!) ia foile una câte una
le împatureste le asaza pe masa. nici macar nu le citeste
parca le-ar sti pe de rost.

atunci te muti la alta fereastra. dupa aceea pleci
în alt oras. mai târziu calatoresti în alta tara. acum
esti aici dar aici nici o fereastra. (BEZNA)