Câteodată plânge pentru mine mama,
m-a pierdut.
Ca un lujer răsărit din tinerețile sale,
din iubirea sa,
din clipele dulci și amare,
m-am ridicat sprijinindu-mă pe coate,
îndreptându-mă de spate
și,
când se aștepta mai puțin,
când încă mă credea puști,
eu
după capul meu,
am făcut țuști
și am luat viața de după umeri,
am scuturat-o aproape turbat,
am devenit bărbat.
Mi-am crescut mustăți răsucite,
haiducite,
de tinerețe cănite.

Mă plânge mama câteodată
că mi-am pierdut de-a-mbușilea ăla
cu care coboram sfinții zâmbind din icoane,
că mi-am pierdut prunciile,
nevinovățiile
și că i-am lăsat sânul umed picurând,
după ea mult,
mult prea curând.

Îmi pun pe-o parte pălărie
și cu degetele în gură fluier
a feciorie
și urlu, iaca:
Băăă lume băăăă!!!
Și mama plânge în urma mea săraca.

Pan
1.11.2002