Mi-am întins la uscat, pe sârmele limbajului poetic, rufele sentimentale,
conștiința, orgoliul, flerul, talentul și toate celelalte țoale și dulcegării
(…de import sau de export!). Era necesar! Îmi intraseră cariile
și prin dulapuri, ronțăindu-mi mușchii și oasele brumei de visuri
în brațele cărora mă mai legănam noaptea, din inerții subconșteinte!…
Le scot din ce în ce mai rar…sunt din bumbac și mi-e teamă să nu intre prea mult la apă…(priveliștea ar fi fost jalnică, iar dușmanii ar fi zâmbit ironic!)
Se spală greu…nu le mai scot decât la zile mari!
Nici nu mai pun la socoteală nasturii scumpi care mi-au sărit din cămașa mândriei
și pe care nu i-am mai găsit nici până astăzi!…
Gulerul talentului meu oratoric e veșnic șifonat!
(poate că fost așa de inapretabil de când l-am cumpărat de la magazin prima oară!)
Maieul conștiinței s-a tocit puțin în transpirația corozivă a crizelor de nervi
și în dezamăgirile profesiei de om!
Știința ne-a salvat însă întotdeauna! Mi-am luat acum câteva mărci de detergent
Cu nume de practici orientale…Yoga, Tantra…, plus mașina de spălat automată
Cu bule de fericire, "care curăță și dezinfectează și cele mai dificile pete"
roșii și negre lăsate, în numele destinului, din neatenția unei pleiade întregi
de doctori, chelneri și…bucătari neglijenți!
De la o vreme, lenjeria excesiv de curată mi-a umplut corpul de tatuaje albe…
Urmele lăsate de moaștele sfinților pe giulgiul pielii poeziilor mele
au ieșit suspect de vechi la datarea cu C14…
și îmi vine să intru în pământ de rușine că eu, Omul, sunt mai bătrân ca Hristos!
(acum se pune că nu le mai trebuie decât un fulg din ochii tăi
și îți clonează pe loc tot arborele genealogic! Aparatele Lor de măsură
sunt mai eficiente decât cei mai valoroși critici consacrați ai noștri!)
Sunt depresiv! Mi-am descoperit pe trup petice din coji de ou
cusute atât de discret încât nu le-am putut observa decât în a doua jumătate a vieții!
(și când te gândești că îmi formasem deja un fel de orgoliu de mamifer prost,
cu nume de botez!…). Aura mi-a devenit dintr-o dată atât de grea
încât mi-am luxat sub nămeți rădăcinile firelor de păr!
"1)Mumificarea în gips începe de la cap și se face de sus în jos!
2)Întâi se defac, piuliță cu piuliță, ochi, urechi, nas, limbă.
3)Apoi se deșurubează încet simțurile cu șurubelnița Timpului, de la dreapta la stânga (vezi capitolul "Semnul crucii!")…întâi văzul, apoi auz și gustul…
mirosul va fi ultimul!…asta pentru miresmele humei și ale fumului de lumânări!)"
("Moartea--instrucțiuni de folosire"--autor: Viața….unii îi zic Marele Anonim)
Totul e gândit la secundă! La ultima sistolă: fatalitate! Urmează Marea Diastolă!
Ești deja împachetat în punga pentru reciclări de suflete!
Pentru moartea prin demontare lentă nu figurază nici o pedeapsă în codul penal!
Scrie doar atât: "Pentru că Timpul e bolnav psihic (mania deschiolării),
el nu poate răspunde în justiție pentru faptele sale. Cum nu va exista probabil
Niciodată un ospiciu pentru tratarea unor Maladii așa de Grave, Timpul nu poate fi condamnat decât la Veșnică Libertate! Punct." RU-ȘI-NE!