Mi-e somn.
Durerea frunÈ›ii mi-o scufund în nisipuri miÈ™cãtoare.
In mijlocul lor se aflã liniÈ™tea
Odihna.
Submarine vesele plonjeazã printre storuri.
Trag de mine, mã întorc pe dos
Pe cealaltã faÈ›ã a existenÈ›ei
Una în care cuvintele danseazã fãrã nici o noimã
Prin faÈ›a ochilor înmãrmuriÈ›i.
Adicã strãpungând FAÞA ochilor înmãrmuriÈ›i,
Gãurindu-mi obrajii asceÈ›i
Ucigându-mi simțurile
Rupând crâmpeie din creier.
Ca un peÈ™te piranha mã macinã somnul
Somnul tuturor sentimentelor
Al tuturor regretelor mincinoase
Al tuturor vorbelor ce au plonjat dezbrãcate în vânt.
Nudurile grețoase ale secundelor trecute
Se strâng È™i pozeazã-n albumele altora.
Eu acum sunt fãrã braÈ›e.
Eu sunt acum fãrã minte.
Și joc șotronul nebuniei surde.

Eu sunt dimineÈ›i împãdurite de vise
Eu sunt miros de zumzãitoare hexagoane
Eu sunt adeptul lucrurilor simple.

Și cel mai simplu lucru din lume e tãcerea
Cu care se încheie poezia.
ÃŽn urma ei rãmâne o apã întinsã
Și matã ca un suflet în care nu plouã niciodatã.

Și mã întreb: dac-aÈ™ muri
AÈ™ intra-n vis sau m-aÈ™ trezi?