Într-un mare amfiteatru, plin ochi, vezi, auzi
un pai. Lung și țanțoș, zburând de colo-n colo...
toți îi admirau evlavia de grâu golaș
urcându-l la rang de Scorbură Uscată.

câte-un Pai deștept,la fel ca el, cu rang înalt
se mai împiedica de câte un Butuc.
Se lovește, cade, mai șchioapătă o vreme,
ș-apoi nu-nțelege imaginea văzută...
de-un butuc mic, nu de o scorbura înaltă?

se sprijină pe un picior, se scarpină-n cap,
și c-un lustru savuros de pai suflat de vânt:
Ce-i de făcut? Butucul ăsta nu-i de-al lor!
"să mă sprijin pe celălalt picior".

stă Paiul, mai gândește, și-aude ca prin vis:
o ploaie rece și bine-venită cadea...
Poate mai înflorește ca ș-odinioară!

Butucul... stă-n loc cu rădăcina sa,
tare-ndurerat de la tăiere aștepta:

"Dă-mi, Doamne, și mie o frunză!"