am venit prea târziu

străzile se închideau numai sub ochii mei
copacii își desprindeau încet straturile de cenușă
printre ei silueta bărbatului mersul lui fără ritm
ceva îmi amintea de tăiatul necesar de cuvinte
nodurile nașterilor și ciudata indiferență a oamenilor

nu mă recunoștea nimeni eram străina cu ochii largi
răsturnând dimensiuni imposibile
nedumerită de interferența obiectelor
de posesiunile permanente
stăteam la masa ovală beam un fel de apă cu rugină
căutam doar mâinile fără umbră iar chipul bărbatului
decupa goluri pe umerii dureroși

și am plecat mai departe

străzile se deschideau numai sub genunchii lui
aș fi dorit să îl opresc mai erau cinci zile și câteva luni
nu mai aveam aer
îl ascunsesem în pământul din fața casei
în ziua când vom rupe lanțurile
să îi miroasă palmele așa ca rădăcinile mele