Mă pârjolește arar al toamnei soare
Într-o fântână ce-și sorbea cuvânt,
Căldura mă îmbată în septembrie cânt
Și reapar struguri storși de carnea tare.

Iar eu număr ce-i uitarea de pământ
Privind pereții javrei ce se culcă-n nepăsare,
Căldura e ca-n deșertul fără pic de dare
Și reapar morți trandafiri de elegant.

Rămășite de priviri și fire verzi de rouă
Se întind pe ale pământului speranțe seci,
Și se așează într-un trifoi - de paradise.

Iar eu închin, spulberând trecuturi... două,
O cupă de otravă cu viermi reci,
Pășind spre catedrala de minuni - în vise.