Joc de măști

Uneori cred că viața este pur și simplu un joc,
O piesă de teatru învățată pe de rost,
Pe care și tu, și eu, o interpretăm mai bine sau mai prost.

Așa - din când în când - ne batem într-un act mărunt,
Ne împungem cu săbii otrăvite de cuvinte,
Murim și ne întindem dramatic pe pământ.

Lumea aplaudă și atunci ne ridicăm râzând
Ne aplecăm larg și fericiți mulțumim
Pentru aprecierea tragicului deznodământ.

Se lasă cortina și nu știm ce urmează acum:
Poate ne batem, poate ne iubim – cine știe cum o să mai fim.
Dar seara vine, ultima scenă e gata și spectatorii pleacă acasă.

Știi tu poate unde începe și unde se termină mască rânjită de mine aleasă?
Încerc să o dau jos de pe față acum dar nu știu cum să o fac.
Mi-e teamă să nu mă descopăr prea mult: așa ca rămân privind la tine.

Jocul e gata. Și tac.