Te smulg din zidul îngropat,
înalt târziu ascuns în sine,
din drumul șovăielnic mă abat
cu greu, cu frică, cu rușine.

Mă îndoiesc pe același zid
adânc, cu gust de crematoriu,
revoltele în prealabil îmi ucid
mușcând din antidot obligatoriu

Și aștept. ”Să vină ora nouă,
cea veche, liber!”
O lacrimă de lună plină sau de rouă
Atârnă, condamnată, de o margine de cer.

... aștept. ”Să vină ora nouă,
cea veche, liber! Mai departe!”
Un cumulus se chinuie să plouă
Prin cioburi de clepsidre sparte.

...ștept. ”Să vină ora nouă,
cea veche, liber! Mai departe!
Mai repede!” Deasupra, două
ziduri privesc velin tăcerea cum desparte.

sept. 2000