Să mă culeg din tinerețea lor
și din boema lor,
din tot
și să mă duc
în taina florilor
de nuc
și să mă pierd în emisfere
ca să nu pot
să mă găsesc
și-apoi să stau
vreo două ere
în locuri de nepământesc
ce bine-ar fi...!

Iar nopțile, de m-oi găsi,
să număr pictori
și să număr frunze,
să mor în sori
și să renasc în muze
de voi mai vrea
să vin și să te văd.
De nu, am să rămân pe-o stea
Și-am să te-mbăt
cu raza mea...
Tu, să nu plângi!!!
Tu să rămâi
cum te știam atunci,
demult...,
când ne-nveleam cu frunze de lămâi.
Din când în când
să pui un strop
de amintire în salcâmi
și să mă uiți
în flori de soc
și într-un braț de busuioc,
de n-oi mai fi...