Iubirea-i pură – asta-i tot ce vreau să demonstrez, cu voi cât oi mai sta,
Și când zbura-voi către univers, să nu uitați a îmi urma povața...
De vei cinsti iubirea în vreun vers, sunt slabe șanse să mai cazi vreodată
În mrejele-i de chihlimbar topit, ce, când te prind, nu stau a te-ntreba;
Iubirea ne-mplinită-i paradis, cea neîmpărtășită e infern,
Căci nu-i mai dulce decât dorul și nu-i nimic amar ca deznădejdea,...
Precum aceasta-n urmă doar amorul probabil ca să fie, fiindcă-acesta
Neghină e-n grăunțele iubirii și dintre ele greu îmi e să-l cern...
Încătușat în temeri și neliniști, te simți un sclav, amorul te-nrobește,
Privesc al tău tablou, privesc splendoarea... și absolutul se revarsă-n poză...
În loc de margaretă-a ei iubire pentru-a-ncerca, culege-o albă roză
Și roagă-te să iasă-afirmativul, rostind „...Nu mă iubește, mă iubește...„
De-ai ști – măcar de-ai ști – că-mi dai speranța de-a înfrunta prea trista zi de mâine...
Doar sănătatea, soarta și talentul îmi sunt alături... Hai și tu, iubire!
(01. 08. 2005)