Îmi mâncam banii, la jocuri electronice,
întrun bufet infect...
Aveam în gură un gust sălciu...
Barmana plictisită golea paharele.
Bețivii dormeau mirosind a hoit...
Domnul Gogu scuipa aparatele...
Nu tu royală mare!...
Nu tu cinci bucăți!...
Banii se duceau, hârtie cu hârtie,
mai repede decât iar arunca în foc.
-Mai bagă-mi doamnă, mai bagă-mi!
-Azi mi-am scos CAR-ul!
Trece o oră, trec două,
toată lumea pierde,
nimeni nu râde, nimeni nu spune bancuri.
-Pune-i și pe ăștia! zice Gogu
amețit de rachiul R26...
Deodată, se apleacă să ridice monedele,
uitate pe jos...
Barmana întinde mâna,
vrea să îi ia și pe ăia...
Gogu nu se târguiește.
-Nu!...ăștia îmi trebuie de pâine!
Scuipă și lovește butoanele...
Eu tac, sunt la fel de sărac precum Gogu...
Dintr-o dată devin fratele lui...
Lăcrimez pe dinlăuntru, pentru copii lui de acasă...
Văd cu coada ochiului cum cineva ,la o masă ,râde.
Mă-ntorc nervos, hotărât să-l strivesc dar... nimic!
...dispăruse!
Sunt beat? nu, nu sunt beat! nici măcar de necaz pentru mine!...
Mă uit din nou, cu coada ochiului...indi-vidul acolo!
Râde cu hohote, are costum de tablă și pălărie de piatră.În loc de papion, pene de Îngeri.
Ne privește și se scarpină pe burtă, de satisfacție...
a mai prins încă un suflet, poate două!
Mă ridic și plec, fără să mai spun ,,la revedere!''
Văd în față Biserica... gândesc:,,Doamne, ai milă de mine!''
Cineva mă strigă, din spate, dar nu mă întorc...
,,Piei Satană!''
Dar era Gogu, cerea bani de pâine...
Oricum n-aveam... i-am răspuns în timp ce traversam strada.
Dincolo de drum m-am oprit, să-l privesc .
Nea Gogu, om serios, în vârstă,
cu nevastă de treabă și cinci copii mari
și-a amintit de ziua de Paști...
apoi a râs...
apoi a plâns!