scriu pe coală mâinile, natura lor mecanică, distanța dintre obiecte
viermii care stau între ele și rod relația oarbă
a magnetismului și strivirea. scriu continuu
pe mine, pereții sunt plini de reflexii durative, descriu tot ce e material
din interiorul unui ochi dilatat

cuvintele ajung la carne și ezită să intre ca
într-un loc pe care-l iau în stăpânire, spațiile vii nu sunt la fel
de gustoase ca miezul translucid al aerului; se tem de lichidul
tăcerilor în care se afundă corporalul, teama, cruzimea
mai departe de straturile de suprafață nu ar înfige mâinile
sau creierii lor vopsiți de indolența morții. descriu materialitatea
cu un ritm fecund, dar
totuși, nu detectează în ea rădăcina care împinge forța
lucrurilor și a sentimentelor spre mine, cel care stă în spatele lor
și trădează puterea, o transformă în gândul din care crește
lanțul ucigător al acțiunilor

sau alt lector decât
cel pe care-l scriu, peste care închid realul și-l dau hrană