poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-30 | |
Veșnic vis ne-ar fi alături viețile, pură regină... însă ce pot eu a face pentru ca așa să fie?
Tu ești cerul, eu-s pământul. Þie toate ți se-nchină. Tot ce mi-a rămas, cu tine, e-o rapidă reverie... Vade mecum, spune-artistul cărții sfinte a iubirii... și povestea se repetă pentru fiecare-n parte... Pare-se că din blestemul ancestralei vreri a firii, poți să întâlnești iubirea când speranța e departe. Pentru toate ce sunt pure s-au creat substanțe care să le facă să apară... toate căpătat-au seruri: Adevărul, istețimea, frumusețea − lucruri rare – doar iubirea mai rămas-a... ascunzându-se în ceruri... Nu mă-mpac defel cu soarta și-acest lucru mă reține să mă-mpac cu mine însumi și să sper spre paradise Unde fi-vom împreună, rămânând să ne aline doar iubirea noastră pură și-ale noastre pure vise... De o vreme de-al tău suflet dor și cugetu-mi stopează, parcă inima din pieptu-mi ar fi cea care gândește... Să renunț? Să uit de tine? Să mă resemnez? Visează! Deznădejdea e străină unui om ce te iubește! Pentru mine tu ești totul, pentru tine eu-s nimica, însă ziua viceversei niciodată n-o să vină Fiindcă-a renunța la tine nu mă-mpinge nici chiar frica de pedepsele umane sau corecția divină, Și-asta ți-o promit cu mâna pe-acea inimă ce bate pentru-a-mi spune că pe tine te-a ales să-i fii stăpână, Pentru că-s convins că Domnul nu-mi va-ntoarce al Său spate... Iar iubirea-mi pentru tine inocentă-o să rămână! Să te-asemăn cu o floare nu-ndrăznesc și niciodată să-ți compar sublimul suflet nu aș îndrăzni cu una, Tu rămâne-vei de-a pururi, într-atâta de curată precum plinele de rouă flori ce-s prinse în cununa Maicii Domnului din Ceruri! Ești mai pură ca lumina! Cred ades că „Puritate“ e-al tău nume de fecioară... Seara-adorm cu tine-n vise, dimineața-mi ești în gânduri... „Te iubesc“ și spun aceasta – mă întreb – a câta oară? Fila ăstor declarații e de lacrimile mele umezită și pătată căci, de doru-ți, simt că-mi plânge, Ferecat în capilare, plin de-al zbuciumului clocot și vibrând doar pentru tine, sufletu-mi născut în sânge... Dă-mi sărutul vieții! Dă-mi-l, – o! – regină-a vieții mele! Căci doar inima-ți conține pace-iubire și putere... Demiurgule, Te roagă al tău slujitor a-i spune de ce-n sufletu-i e-atâta suferință și durere!? Zâna mea, ce-i pot pretinde sentimentului ce-n suflet naște întratâta zbucium cât nu naște-apocalipsa...? O! Deși îmi ești alături fără de-ncetare-n gânduri, sufletului tău de înger, fără liniște-i simt lipsa! Spui că toți tânjesc iubirea-ți? Cât se-nșeală-a ta gândire! Poate mulți tânjesc amoru-ți, dar iubirea – bag credință Că în lume,-n cer, în spațiu, cu prozelitist nesațiu, n-ai să poți găsi iubirea-ți implorată de vreo ființă! Venus, Hathor, Satâ, Chang E – toate-ntr-una combinate – nu te pot, în frumusețe, egala, căci tu, iubire, Ești a primei scânteiere de lumină castă fiică... Cât aș vrea să-mi fii mireasă! Cât aș vrea să-ți pot fi mire! Și-ntr-o virgă legătură să-nchinăm căsătoriei, cu o mistică ardență, jurămintele eterne, Ca apoi, spre paradisuri, să zburăm cu fericirea... Stelele ne-or fi veșminte, norii ne-or servi drept perne; Vor cânta din harpe de-aur cei cu haine albe și-aripi; Ce nectaruri? Ce ambrozii? Din Graal, vom bea Geneza... Mătrăși-se-va nimica, totu-ar fi ce nu e încă... Ne va da cadou lumina – puritatea și viteza; Și privi-vom cum trec anii, cum se nasc și mor religii – ori cum noi rămânem veșnici, ocrotiți de-un blând miracol, Cum, în căile iubirii nu cunoaștem limitarea, cum în drumul fericirii nu se află vreun obstacol... Iar ca totul să se-nchidă, ne-am sădi-n eternitate... N-am mai ști ce-nseamnă lumea ce refuză-a ne-nțelege. Totu-i doar un vis? Să fie! Căci de-i cert ceva, acesta-i: tu etern vei fi regină... veșnic eu îți fi-voi rege... Dimineților de iarnă din al vieții epicentru le-ai cerut să-ți deie chipul și eterna lor splendoare Și să le convingi că meriți acest dar tu reușit-ai? Eu de nu te-aș ști-ntreba-te-aș cum ai fost aceasta-n stare... Dar te știu... Te-ador și, astăzi, cânt febril frumosu-ți nume și mă-nchin când vreo speranță îmi șoptește-iubirea-ți, rara, Îți dedic aceste versuri, de-altfel ca și-ntreaga-mi viață, ție, unică stăpână peste sufletu-mi, B... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate