ridic privirea obosită
spre infinitul de roșu-amar.
ceva în mine stinge
fără zgomot , fără țipăt.
magia orizontului mă orbește în haos.

în colțul camerei mele
un păianjăn și-a croit pânza neagră.
visarea mea lucidă
nu ispitește nici un miracol.
vâltoarea din venele mele
îmi bubuie în timpane.

m-am pierdut în căutarea mea
și întunericul rămas-a domn
peste ochii și rugile mele.
banca mea a fugit de mine.
m-am consumat în transa nopții de argint.
ecoul nu se întoarce de niciunde
și nimic nu mai găsesc nicăieri.

infinitul mi-a rămas gol și-amar.