dimineața înainte să mă trezesc pun trei ouă la fiert.
trezirea se face într-un ritm familiar: gândul că nu mai vreau să dorm lovește în țeastă ca niște ouă fierbând într-o cană de metal.

patul cu o urmă adâncă un fel de bolnav cu lipsă de substanță osoasă. câteva lucruri care mă amuză. să mor pe neașteptate și să las moștenire rata mea la flanco. să scriu un testament cu o singură propoziție.

uneori țin oăule mai mult la fiert. ca pe niște prieteni într-o vizită prelungită. mi-e dor de vizite prelungite. câțiva chiar mi-au zis că semăn cu robert de niro. păstrez întotdeauna cojile. uneori ouăle crapă și-atunci vezi în apa clocotită ceva albicios. ca un himen cribiform.

zilele sunt tot mai lungi. ai să mă întrebi de unde știu lucrul ăsta dacă nu ies din casă. la început ne auzeam des. repetiția e mama rutinii rutina devine iubită ca orice lucru care lipsește. dimineața mă întrebai dacă tremur iar pe balcon în timp ce fumez. acum trebuie să înmoi zilele în turnesol ori în altă soluție ca să mă conving că urmele de sânge sunt reale și nu sunt urme de altceva. dar să nu transformăm zilele într-un test de sarcină neconcludent.

câte ceva despre rușine. să cauți chiștoace pe scara blocului orice lipsă îți dă o stare febrilă în care faci lucruri halucinante ca de exemplu să mănânci carne de om în speranța că are urme de nicotină. ori să ai un singur euro în buzunar să te gândești că dacă îl schimbi îți poți cumpăra de la ruși un pachet de mt mergi la bancă de emoție cozorocul șăpcii lovește geamul cun un pocnet scurt îți imaginezi o vrabie lovindu-se de geamul balconului simți ochii penetrându-te ca un bisturiu de autopsie apoi râsul la vederea organelor umflate apoi banca nu schimbă monezi și desperarea ejaculează în toată ființa ca o scurgere limfatică postmortem.

tu și privirea plecată gânduri febrile ți-a mai rămas brățara de ziua ta pe care s-o vinzi tu și privirea plecată scormonind măruntaiele celor ce-au râs căutând nicotină apoi
prăbușirea inevitabilă în patul lipsit de substanță osoasă.