Acum doar trufia cerșește-nchinăciune.
Oh, nu mai vin clipele frumoase
să încerce să seducă timpul.
Doar vezi că spectrul nesimțirii
vine tiptil că îi și auzi răsuflarea,
și toate-s aiurea, contra firii.

Glasul puterii uneori prea crud,
cu o culoare mult prea violetă,
mușcă din gândurile răvășite.
Tăcerea se așează încet și ea,
nici nu știe prea bine în ce loc,
iar lumea dă din clanță, este rea.

Prin creiere tari ca de piatră,
trece puterea "Doamna cea Isțeață".
Toți se gudură, se duc în față,
îi sărută tălpile, buricul, gura,
și nimeni nu îi smulge creaturii,
șarpele ce a instalat în semeni ura.