Penes Curcanul

Plecat-am noua din Vaslui,
Si cu sergentul, zece,
Si nu-i era, zau, nimanui
In pept inima rece.
Voiosi ca soimul cel usor
Ce zboara de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
S-aveam si pene-n frunte.

Toti dorobanti, toti căciulari,
Romani de vita veche,
Purtind opinci, suman, itari
Si cusma pe-o ureche.
Ne dase nume de Curcani
Un hitru bun de glume,
Noi am schimbat linga Balcani
Porecla în renume !

Din cimp, de-acasa, de la plug
Plecat-am asta-vara
Ca să scapam de turci, de jug
Sarmana, scumpa tara.
Asa ne spuse-n graiul sau
Sergentul Matraguna,
Si noi ne-am dus cu Dumnezeu,
Ne-am dus cu voie buna.

Oricine-n cale ne-ntilnea
Cîntînd în gura mare,
Statea pe loc, s-adimenea
Cuprins de admirare;
Apoi în treacat ne-ntreba
De mergem la vro nunta ?
Noi raspundeam în hohot: ,,Ba,
Zburam la lupta crunta !"

,,Cu zile mergeti, dragii mei,
Si să veniti cu zile !"
Ziceau atunci batrini, femei,
Si preoti, si copile;
Dar cel sergent far' de musteti
Racnea: ,,Să n-aveti teama,
Romanul are septe vieti
In pieptu-i de arama !"

Ah ! cui ar fi trecut prin gînd
S-ar fi crezut vrodata
Ca multi lipsi-vor în curind
Din mindra noastra ceata !
Priviti ! Din noua cîti cram,
Si cu sergentul, zece,
Ramas-am singur eu... si am
In piept inima rece !

Crud e cînd intra prin stejari
Naprasnica secure,
De-abate toti copacii mari
Din falnica padure !
Dar vai de-a lumei neagra stea
Când moartea nemiloasa
Ca-n codru viu patrunde-n ea
Si cînd securea-i coasa !

Copii ! aduceti un ulcior
De ape de sub stinca,
Să sting pojarul meu de dor
Si jalea mea adinca.
Ah ! ochii-mi sint plini de scântei
Si mult cumplit mă doare
Când mă î la fratii mei,
Cu toti periti în floare.

Cobuz ciobanu-n Calafat
Cinta voios din fluter,
Iar noi jucam hora din sat,
Rîzînd de-a boambei suier.
Deodat-o schija de obuz
Trasnind... minca-o-ar focul !
Reteaza capul lui Cobuz
S-astfel ne curma jocul.

Trei zile-n urma am razbit
Prin Dunarea umilata,
Si nu departe-am tabarit
De Plevna blestemata.
In fata noastra se-nalta
A Grivitei reduta,
Balaur crunt ce-ameninta
Cu gheara-i nevazuta.

Dar si noi inca o pindeam
Cum se pindeste-o fiara
Si tot chiteam si ne gindeam
Cum să ne cada-n gheara ?
Din ziori în ziori si turci si noi
Zvirleam în aer plumbii
Cum zvirli graunti de popusoi
Ca să hranesti porumbii.

Si tunuri sute bubuiau...
Se clatina pamintul !
Si mii de boambe vîjîiau
Trecînd în zbor ca vintul.
Sedea ascuns turcu-n ocol
Ca ursu-n vizunie.
Pe când trageam noi tot în gol,
El tot în carne vie

Tintes era dibaci tunar,
Căci toate-a lui ghiulele
Loveau turcescul furnicar,
Ducind moartea cu ele.
Dar intr-o zi veni din fort
Un glonte, numai unul,
Si bietul Tintes cazu mort,
Imbratisindu-si tunul.

Pe-o noapte oarba, Bran si Vlad
Erau în sentinele.
Ferbea vazduhul ca un iad
De boambe, de srapnele.
In ziori gasit-am pe-amindoi
Taiati de iatagane,
Alature c-un moviloi
De lesuri musulmane.

Sarmanii ! bine s-au luptat
Cu litfa cea pagina
Si chiar murind ei n-au lasat
Să cad-arma din mâna.
Dar ce folos ! ceata scadea !
S-acuma ramasese
Cinci numai, cinci flacai din ea.
Si cu sergentul, sese !...

Veni si ziua de asalt,
Cea zi de sânge uda !
Parea tot omul mai inalt
Fata cu moartea cruda.
Sergentul nostru, pui de zmeu,
Ne zis-aste cuvinte:
,,Cit n-om fi morti, voi cinci si eu
Copii, tot inainte !"

Facind trei cruci, noi am raspuns:
,,Amin ! si Doamne-ajuta !"
Apoi la fuga am impuns
Spre-a turcilor reduta.
Alelei ! Doamne, cum zburau
Voinicii toti cu mine !
Si cum la santuri alergau
Cu scari si cu fasine !

Iata-ne-ajunsi !... inca un pas
,,Ura !-nainte, ura !..."
Dar multi ramin fara de glas.
Le-nchide moartea gura !
Reduta-n noi rapede-un foc
Cit nu-1 incape gindul.
Un sir intreg s-abate-n loc,
Dar altul ii ia rindul.

Burcel în sant moare zdrobind
O tidva pagîneasca.
Soimu-n redan cade racnind
,,Moldova să traiasca !"
Doi frati Calini, ciuntiti de vii,
Se zvircolesc în sânge;
Nici unul insa, dragi copii,
Nici unul nu se plânge.

Atunci viteazul capitan
Cu-o larga brazda-n frunte,
Striga voios: ,,Cine-i Curcan,
Si fie soim de munte !"
Cu steagu-n mini, el sprintenel
Viu suie-o scara-nalta.
Eu cu sergentul dupa el
Sarim delaolalta.

Prin foc, prin spangi, prin glonti, prinfum,
Prin mii de baionete,
Urcam, luptam... iata-ne-acum
Sus, sus, la parapete.
,,Allah ! Allah !" turcii racnesc,
Sarind pe noi o suta.
Noi punem steagul romanesc
Pe crincena reduta.

Ura ! maret se-nalta-n vint
Stindardul Romaniei !
Noi insa zacem la pământ
Cazuti prada urgiei !
Sergentul moare suierind
Pe turci în risipire,
Iar capitanul admirind
Stindardu-n fîlfîire !

Si eu, când ochii am inchis,
Când mi-am luat osinda:
,,Ah ! pot să mor de-acum, am zis,
A noastra e izbinda !"
Apoi, când iarasi m-am trezit
Din noaptea cea amara,
Colea pe rani eu am gasit
,,Virtutea militara !..."

Ah ! da-o-ar Domnul să-mi indrept
Aceasta mâna rupta,
Să-mi vindec ranile din pept,
Iar să mă-ntorc la lupta,
Căci nu-i mai scamp nimica az
Pe lumea paminteasca
Decit un nume de viteaz
Si moartea vitejeasca !