PATRIA: milițienii care-ți bagă lanterna în ochi, invitându-te să-i urmezi, comportându-se astfel dintr-un simplu și uman exces de zel. După ce ai părăsit compartimentul în care toți oamenii urau regimul, au stins lumina, a făcut fiecare pe adormitul. Știai sigur că în sinea lor se gândesc la cuvintele tale: abia când te-au ridicat și-au dat seama că erai sincer (lașitatea, obligația restaurantelor de-a închide la ora 22.00).
Nu m-am simțit niciodată aparținând unei patrii. Într-un fel – revoltat – chiar spuneam că patria e un lagăr de paria. De la ferestre de tren, vedeam câmpuri uneori pline de iarbă, de porumb sau de grâu, alteori acoperite de zăpadă sau lovite de ploi torențiale. Aceea este patria? Să-i spun unui individ insistent să-și privească pe geam patria. Să-i atrag atenția, uite, trecem pe lângă patrie, o patrie care nu ne aparține, care este doar patria și atât.
DELICT: O gară în care te simți ca-ntr-un cabinet de anchetă securistă. Neoanele acelea orbitoare. Dintr-o dată, femeia ta să amețească, să-i fie rău. Să trăiești o noapte amărâtă, să nu poți, momentan, scăpa de lumina aia dură. În schimb, primarul orașului să-și fâlfâie de pe pilonii care susțin clădirea o patrie excesivă, o patrie ca o caracatiță, o patrie a primarului, o patrie vampirică. O patrie inutilă.
PATRIA: Terenurile acelea goale, scăpate de propaganda tractoarelor unui timp dezechilibrat. Patria lăsată în paragină, desțelenită numai în caz de înmormântare, doar suntem creștini, nu ne putem pune morții la uscat iar la îmbălsămat nu ne pricepem; atât de evoluați nu suntem să ni-i ducem pe toți la crematoriu: ar rămâne patria nearată.
PATRIA: tineri cu părul lung, cu jeanși uzați, cântând la chitară în metrou. Deasupra lor, o altă patrie, privită pe geamurile hotelurilor de lux ori ale mașinilor de ultimă fabricație.
DELICT: Ni se fură sistematic dreptul de-a aparține unei patrii. Între noi și ea s-a născut, ca o uriașă boală a mileniului următor – rușinea.)