Ce ar putea să spună un om când afla că va muri?
Se va mira oare că nu a știut asta încă de la primul strigăt de trezire la lume,
Se va indigna de faptul că a fost dus cu vorba...
De ce nu i s-a spus, încă din brațele mamei,
Că locul acela este locul pe care îl va căuta după mulți ani
În aceeași poziție flectată, curbă
Cu ochii deschiși și speriați,
Cu respirația poticnită.

Ce ar putea sa spună un om când afla că va muri?
Se va amăgi oare cu percepția vieții ce nu-i aparține dar pe care o așteaptă?
Se va vedea pe el, alături de cei pierduți
Încă o dată vorbind și adulmecând împreună
Mirosul de mâncare proaspăt făcută
Și sperând la reîntoarcere
Cu ochii deschiși și speriați,
Cu respirația gâtuită.

Ce ar putea să spună un om când afla că va muri?
Că omul trebuie să trăiască pentru azi, nu pentru mâine
Și că toate potecile coborâte din pădure
Strânse în drumul lui
Toate i-au spus câte ceva, toate i-au adus în cale un alt drum
Dar el stoinic a mers pe acela ce mergea înainte.
Cât poate să plângă un om ?
Poate până va înțelege lacrima
Pe care a plâns-o la naștere.