Nimic nu mă minte
s-aud calul dimineața
cum sună
și ceasul în grajd
nechezând a fân proapăt cosit.
Și nimic nu m-așteaptă
cu nerăbdarea pietrelor
când trebuie să le-adap
și-mi încarc pușca
cu pene de vrabie.
Nimeni nu-mi spune
cât nisip intră la o călimară
dar eu știu...
și cand mă trezesc seara odihnită
nimic nu mă-ncântă mai tare
ca lătratul cocoșului sur
sau ca ploaia de ciocănitoare.
Iar în lumea asta nebună
doar două lucruri se potrivesc
ca nimeni altele mai înainte
tu și cu mine...
Și asta e singura certitudine
la care viața îmi dă voie
să asist!