în neliniștea dezlipirii de tine
am rămas așa singură pe un peron în care
trenurile toate duceau spre absurd

șinele scârțâiau vânzătorul de covrigi umbla desculț prin zăpadă
am luat un covrig cald l-am frânt
jumătate pentru mine și restul puilor de vrabie
ce vor muri de frig în curând
și m-am întins așa liniștită pe șine
era iarnă și seară și spre gara de nord dumnezeu mângâia
în tremur palmele unui bătrân cerșetor
și am stat așa întinsă pe păr îmi surâdea o lumină roșie în curând
va porni ultimul tren
l-am auzit cum se apropia despicând universul în două
și-am tăcut
uitasem de mult să mă rog și-n moarte știam că
nu voi găsi niciun răspuns

tu însă acolo erai
în ultimul tren
cu o revistă de februarie în mâini probabil
căutai un vers iubitei tale aș fi vrut
să îți spun că sunt inspirată și că toate poemele
mele s-ar potrivi cu fotografia ei
știam că tu nu vezi
cum frigul mă cuprindea și cum înăuntru
îmi scriam ultimul poem cu sânge pe oase
și trenul se apropia secunda înghițea ultima șină
eu visam în spirale și ai trecut cu trenul prin inima mea.

ești frumoasă ca legenda cu ultimul inorog
mi-ai fulgerat tu ultimul gând
și-am coborât scările morții așa singură și așa rotund ca și cum
nemurirea mea rece ar fi fost
ultima piatră din templul visului tău.