Să nu te-atingi de cercurile mele,
Ostaș viclean ! Si nici să nu te-nșele
Asemănarea lor cu arcul tău.
Sunt simple jucării și nu fac rău.

Nu te uita prostit,cu ochiul acru.
In rotunjirea lor stă actul sacru,
Care-mplinește sânul, mingea, vasul.
S-aceasta nu-i o lance, e compasul…

Apropie-te mai bine cu sfială,
In rotunjirea lor nu e greșală.
Si chiar dacă le vezi întinse-n zgură
Esența lor e tot idee pură.

Dacă arunci o piatră-n lac se iscă,
Le vezi stârnind un salt de odaliscă,
In fumuri moi se leagănă agale,
Pe scoici și melci desfășură spirale.

Cerescul cerb le poartă sus în coarne
Sunt ochiul lui atent când el adoarme.
In forma lor tot cosmosul încape.
Privește-le, nebunule, de-aproape !

Zadarnic te-nvârtești pe lângă poartă.
Cât timp problema mea rămâne moartă,
Cât mă frământă să-i aflu deslegarea
Nu-ți părăsesc, fii sigur, închisoarea.

Căci sau sub ziduri, sau sub cer de stele,
Inconjurat de cercurile mele,
Fie că dorm pe prund, ori blănuri de biber
Cât timp le am pe ele, eu sunt liber !