poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-17 | |
Așa spuneam atuncea, că-o să mă-ntorc în grabă,
că nu va fi nevoie de moartea mea credeam, dar zodia-mi țesuse, o ursitoare oarbă și-n pânză de păianjeni destinul îl aveam. De-atunci, după logodnă, mă lupt cu căpcăunii, mă bat cu nedreptatea, cu morile de vânt, m-am înarmat mai bine cu duhul rugăciunii, și cu înțelepciunea din fiece cuvânt. Desigur că ești tristă; îmi pari chiar tulburată, de gândul că ți-e teamă, că n-o să mă mai vezi: Întoarce-te la cartea cu tâlcuri mari lucrată și-n taină te cunună cu El în care crezi. El ține rostul în planul minții Sale, în poala Lui, El ține un șir întreg de lumi; încearcă și-nțelege, că nu există cale, să mă aduci la tine, decât prin rugăciuni. Așteaptă încă-o toamnă; și incă o visare, așteaptă-mă cât veacul, ori poate cât un ceas, că El răspunde lesne la rugăciunea-n care aceeași rânduială și taină au rămas.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate