tu ești un elefant de granit, mi-a spus somalatha
în primăvara lui două mii doi, poate că m-aș fi speriat de sprâncenele ei
tuciurii, împreunate, dacă n-ar fi trebuit să o privesc cu ochi de om matur
figurând în lista grupului de artiști români
era rece în vallencienes și picioarele mi se tumefiaseră de oboseală
îmi imaginam cum aș deveni peste noapte un elefant indian
cu diademă și scăriță și cum ai fi și tu, acela africanul,
cu urechile mari, ridicate în aer
pe tărâmuri străine am simțit prima dată cât îmi lipsești
și că într-adevăr începusem ceva cu tine
să nu râzi niciodată, la noi sunt animale sfinte, acestea
îmi spunea somalatha, vedea prin ochii mei sau îmi ghicea,
nu pot să-mi dau seama în ce
ești un munte cu iubirea ta cu tot, ai grijă
că tot ce-ai plămădit se va surpa, chiar și iubirea ta
o să vină un vulcan și-o să te sculpteze în piatră de granit
ai timp să renunți, numai șarpele o să te urce
căci munte prea înalt, nestrăbătut o să-ți rămâi
fugi de-aici indianco, i-ar fi spus copiii răi, numai că eu zâmbeam
cu gândul la bunica și poveștile ei cu elene și constantini, împărații călători
m-am întors acasă și copiii nu m-au mai văzut vreodată
telefoanele au amuțit, cutremurele s-au întrecut în balcani
tsunami a răsturnat apa și pământul, de trei ori m-au tăiat de la mijloc
și dragostea noastră a murit

numai ce-au trecut cinci ani și într-una din zile mă oglindeam în apa pârâului,
m-am văzut la o oră însemnată, când fără să vreau am pomenit-o pe somalatha
dintr-un munte am rămas un simplu elefant de granit
cu spinarea găurită de-un șarpe,
pe care, somalatha avea dreptate, se pare că la piept
l-am încălzit






(Foto: Adina Ungur)