Pe tărâmul morții un arhanghel se odihnește.
Stă pe un bolovan ...stă si judecă într-una;
Genunchii moi nu îi mai țin povara ce topește
Adevărul și lasă in urmă...ura si minciuna.

Părul lui cărunt și demult lipsit de culoare,
Atârnă uitat pe chipul lui trist și obosit.
Privirea bolnavă nu mai face diferența,oare?
Dintre ce noi am distrus și el a construit.

Afară plouă mărunt și nămolul îi e impregnat
Pe haina-i albă...ce miroase greu a mucegai,
Încearcă să stea treaz însă trupul e culcat...
Nu mai știe ce e viata...nu mai are trai.

Sabia deja de mult timp murdărită de păcate,
Stă pe jos uitată de vreme și de iubire;
Plânge că nu poate să taie, să facă dreptate,
Să parcurgă ultima dată...drumul spre nemurire.