Îți curge prin vene
Un fior al unei vieți pierdute...
Atașat de un gând sumbru
Dai frâu liber îndoielii,
Supui mintea corvoadei conștiinței,
Iar ea se macină de suflet.

Decizi să lepezi după ce-ai primit-
O judecată personală
În balanța vieții-
Dar suferința ce te macină
Recompensează însă inedit
Principiul dinte pentru dinte.

Din sarcofagul abdomen
Scoți trup din trup
Și sânge pentru sânge,
Apoi capeți o pătrundere dureroasă
În cămăruțele nevăzute ale sufletului,
Iar firavele lacrimi-ucid.

Abia atunci cauți să înțelegi
Că ești supus greșelii;
Mai cauți să răspunzi pentru păcat;
Să te frămânți ca să te doară
Și ce-i mai nesfârșit-
Să râzi când e de plâns...