Sufletul meu parcă e strâns în chingi,
nu poate să mai zboare spre lumină,
spre-a se-odihni în alba ei grădină.
Totul, o, spirit, tu puteai să-nvingi
doar cu o pală rază de lumină;
un vechi sistem de lucruri ca s-atingi,
îți ajungeau albastrele verigi
ce se-ntindeau spre liniștea divină.
Ca un eretic, inundat de soare,
trezesc în lucruri spaima de-absolut
și-n suflete un germene tăcut
ce va-mplini o umbră de-ntrebare;
iar sufletu-mi, încercuit de lut,
va năzui spre Cel Ascuns să zboare.