poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-12-01 | |
Înaltul se învârte și-ntr-un vârtej se-aruncă spre pământ
Pădurile sunt rupte și înecate de ploaie și de vânt Întregul univers îl văd cum se-ofileste, văd soarele cum moare Privesc la marea neagră ce-acoperă uscatul și dispare-n zare De dorul tău sfârșitu-atinge lumea,-mi pare...... Aș vrea la tine-atunci să vin, îngenunchind, să-mi cer iertare.. Coboară fulgere din rai mușcând din noaptea oțelită Prinzând în jocul lor văzduh în cuște arcuite Pământul în bucăți se crapă și se împrăștie în vid Din colțul camerei privesc apocalipsa-nfricoșat, livid Și-n nebunia-mi cruntă aș vrea să mă ascund în zid Cu cărămizi de fier ochii înlăcrimați să mi-i închid Dar nu pot. În crivățul năprasnic ridic cu teamă capu-mi înălbit Sperând c-am să te văd. Dar tu nu ești. Doar golul nesfârșit Departe peste zare mijește-ușor o boare de lumină. Dimineața Se-arată risipind în depărtări coșmarul meu și ceața Marea în matca-i se întoarce lăsând să se-ntrevadă piața Unde-apar oameni murindu-și în continuare cu nepăsare viața Din colțu-mi rece mă ridic și-ncerc să merg. Cu greu Mă simt de parcă m-aș fi trezit străin în corpul meu Tot trupul mi se zbate și-mi pare c-o să-l frângă Aceste friguri ascuțite. De pe podea ridic cu mâna stângă O foaie albă. Și foaia-ncepe-atunci cu sânge să plângă Și-n foaia banală universul se-adună ca-n lacrimi să se stângă Scap foaia și-mi pare c-am scăpat și-o bucată din mine Iar lipsa mă doare. Mă târăsc înspre geam sperând la mai bine Privesc gâfâind cerul. M-apasă pe piept mai tare ca visurile Cu aripile rupte. Libertatea albastră mă-nțeapă ca scrisurile Unui spin otrăvit ce-mi mâzgâlește pe piele, amare, râsurile Noaptea cea lungă și-a închis de-acum toate gurile... ...Trecură zile și-mi pare ca umbra ștearsă a unei amintiri Ori ca scânteia pierdută în noapte a unei priviri Prin piață te-am vazut ieri trecând și atunci am vrut.... Dar gândul din mintea-mi apoi s-a pierdut Oare ce-ai fi răspuns, oare ce-ai fi crezut? Poate după aia nimic n-ar mai fi durut.... Dar nu am zis nimic și ai trecut mai departe zâmbind Iar eu și acum tremur către albastru privind În depărtare o pasăre cu aripe frânte se-ntoarce acasă Iar eu mă apropii abătut și nervos către masă Și-aprind o țigară sperând ca cerul din mine-o să iasă Să simt infinitul cum în pace și singur mă lasă Privesc insitent ușa așteptând în lături să se deschidă Și în prag să apară zâmbind dânsa, cu fața palidă Să vină, să mă sărute pe ochii închiși, cu liniște să mă alinte Iar eu să adorm îmbatat și-amețit de-ale ei suave cuvinte Și să mă cufund în abis ca un bob neînsemnat de linte.... Dar aștept în zădar, instinctul iarăși mă minte... Are oare rost astă viață? Poate e greșit să pun întrebări.... Ori poate e greșit să nu trăiesc pe pământ ci în zări Mă simt legat în lanțuri și agățat de pământ, blestemat Și lumea încet, încet tot trupul mi l-a mâncat Și m-a lăsat să trăiesc așa încătușat și cu simțul sfărmat Iar eu, un nebun, din spirit alte simțuri în timp mi-am durat Sunt vinovat că nu exist decât în imaginația mea Poate sunt vantul sau poate-s în depărtare vreo stea Sau poate nu există nimica, doar eu și cu ea Și dacă e așa eu în curând mă voi duce, voi dispărea Ca să fiu o secundă iubitul și ea iubita mea, Eternitatea
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate