Azi pot să beau,
că sufletul mi-e mag
înzăpezit pe culmi de catifele,
înfășurat în muzele rebele
ale-nceputului de veac.

Azi pot să cânt,
mi-e sufletul cărare,
pe care vin fecioare în extaz,
purtând roșeața clipei în obraz,
de prea visată înserare.

Azi pot să mor,
mi-e sufletul garoafă
purtată în calești, boem, de crini
din care veșnicia se adapă
cu trena ei de cântec și lumini