Învăț,
mereu trebuie să reînvăț dimineața
să merg din nou,
să nu cad amețită de înocența luminii fecioare.
Mereu, când evadez
dintre ziduri și aer cu miros de asfalt,
reînvăț echilibrul,
să nu mă prăbușesc de emoție
în fața oceanului de verde al pădurilor nesfârșite
- pădurile, iubirea mea veșnică, dintotdeauna.
Lunea reînvăț mersul pe tocuri.
Nici nu știți cât vă admir pe voi,
oamenii echilibrați ai orașelor,
siguri pe sine,
pe voi, femei elegante cu coafuri impecabile
și pe voi, bărbați în costum, bărbații-stapân,
în timp ce eu… îmi privesc cu oroare
pantofii cu toc,
cambrați ca un animal sălbatic la pânda,
senzuale instrumente de tortură moderne.

Sau poate și voi, ca și mine,
stați câteodată în singuratatea odăii
scoțându-vă din tălpi
spinii hoinărelilor interzise ?