poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-25 | |
Când mă plictiseam de București, fugeam într-o jumătate de oraș. Asta se întampla doar în vacanțe, în special vara. În trei luni aveam suficient timp să-mi îmbrățișez bunicii. Mai ales pe bunica. O femeie pe care o confundai cu un înger și pe care noaptea ți-l aducea în rochie de mireasă. Coboram din tren și mă urcam în șapte. Doar șapte minute mă despărțeau de locul în care aveam să învăț ce înseamnă cu adevărat bunică. Coboram din autobuz și mergeam pe lângă un părculeț. Câte perechi de bănci murdărite și câte julituri a primit când eram moțul lui. Acum nu mai știu ce-i cu el. De când îmi spun că am să mai trec! Dar la ce bun. Când nu mai ai la cine să mergi, amintirile te dor, chiar dacă multe dintre ele au fost frumoase.
La poartă liliacul mă primea întotdeauna cu un mănunchi de albine. Se dezlipeau din flori și-mi picurau începutul verii violet. Îngerul meu cu păr alb mă îmbrățișa cu ochii plânși. Întotdeauna trecea mult timp până la pieptul lui, dar acum eram acolo și toate iubirile aveau să înceapă cu dulceață de căpșuni. În prima zi număram florile, gâzele, găinile, puii, pisicile și-mi verificam insectarul. Era ca un ritual. Îmi pregăteam plasa de fluturi și făceam cunoștință cu noile orătănii, sau mai botezam câte un mâț apărut de prin vecini. O întrebam pe bunica dacă știe al cui e și de ce are o pată de vopsea pe o ureche. Bunicul avea obiceiul să-i păteze pentru mai tarziu, când probabil avea de gând să coboare pușca din cui. Nu știu cat de bun vânător era, dar pe un hol atârna împăiată o acvila. Și acum părea înspăimântată de el. Aripile ei mi se puneau nod în gât când îl priveam. Poate că sub masca asta de vânător iscusit și om rece se ascundea un suflet bun, dar n-am avut timp să-l cunosc. Am crescut prea repede și bunica mă iubea. Așa că n-am încercat o apropiere de cel care mă făcea tractorist. Nu că aș fi avut unul, dar așa mă vedea el, mai aproape de pământ. Poate că eram și sunt.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate