poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-21 | |
*
Ca și cum m-am trezit într-un labirint tenebros neștiut mi-am injectat cuvintele de o parte și de alta a nopții de fapt m-am preferat pe mine în jocul de umbre al unui singur ideal în fața a o mie și una de iluminări de raționamente dar sfâșie-mi noaptea aceasta măcar cu un fulger și dacă n-a fost timp atunci tot timpul sper că se vor suprapune toate-nțelesurile peste mii de voci ce-mi clocotesc într-una în timpane și dacă n-a fost loc aici ne-am înălțat prea sus de amintire cu toate aripile peste mii de ploi spre lumea noastră cea de niciodată de câte universuri e nevoie să memoreze un fragment din noi? ** Ca și cum am urlat într-un monolog oral absolut mi-am alergat cuvintele de o parte și de alta a fileului de fapt tu nu erai prezent doar proiecția ta fascinantă cu ochi negri imenși invadându-mi careul din cauza acestei tâmpenii nici un altul nu te învinge la tenis și cât de mult iubesc sportul minții chiar după ce-am marcat numai autogoluri Realul a pierdut în fața Imaginarului deci cât de mult iubesc proiecția asta de fapt o parte din mine ce mult mă iubesc... *** Ca și cum m-am izbit de un ecou fără de început mi-am sculptat cuvintele de o parte și de alta a lunii și fără vreun talent pentru sculptură te-aș sculpta și fără vreun talent pentru revoltă aș putea să-ți zgârii pielea cu poemul meu măcar o cicatrice etern despre noi dar sfâșie-mi valurile zbuciumate măcar cu o corabie și chiar fără talentul pentru moarte să o scufund în marea mea s-o-mbrățișez pân-or sări spre cer mii de așchii și poate de-acolo de sus ne va imortaliza măcar Aivazovski.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate