Noica ne avertiza să nu rămânem istorie.
Istoria e capătul ființei, e ultimul ei scâncet...
Și atunci, să ieșim din istorie prin idei...

Ideea de a nu mai fi istorie
este, prin urmare, istorie sau eternul din noi ?
Ce este așa de puternic în noi,
mai puternic decât timpul, decât clipa
și ne transformă în sfere
și curgerea devine o roată ?

Unde să găsim acel ceva care să nu poată fi
nici început, nici sfârșit,
nici mijloc și nici fluviu ?
Să fie cântec, să fie sferă, să fie horă,
să fie totul și noi în același timp ?
În lumea din noi sau din afara noastră ?

Rămâne răspunsul să-l dea tot…istoria..
din noi...sau din afara noastră...