stau față în față cu mine
mă uit și nu-mi place ce văd
apoi mă privesc din cealaltă parte
îmi vine să plâng

rațiune care ne bântui când visăm
coboară puțin în suflet să afli
suflete plin de credință și daruri
urcă în minte și Urla de durere

sunt despicat
din mine nu curge sânge
lacrimi durere ploaie și timp
apa vieții mă seacă uscându-mi carnea
cerșesc rațiunii îndurare
cu ochi nemiloși mă privește pervers
grimasă rânjită: gândește
îmi caut ochii cu gândul fără să știu unde sunt
rătacesc în creer și mă regăsesc
mă cațăr întinzând mîna să ating realitatea
palma se umple de credința și daruri
Urlu
în palma mea sufletul nu mai are putere
să Urle
doar scâncet prelins spre neant
întuneric numai
rânjetul rațiunii mai are putere
orbit de credintă si daruri
pălește
se stinge

acum e linste