Trist,
Mi-acopăr inima cu ruginie frunză
si ea,dimpreună c-un greier
dezacordat de frig,
imi cântă despre vara,
spunându-mi povești auzite de la
păsări cu dor călătoare...
Și ploaia își plânge in mine melancolia
lovind cu stropi mărunți în
geamul sufletului meu,
iar Eol...,stăpân peste vânturi,
vrăjmaș aprig imi este,
imi tulbură mintea,
dezordine aducând printre gânduri
și aprige neguri ridică din adâncuri.
Din toamna ce-odată era prea frumoasă
rămase doar soarele ce toate-ncălzește,
speranță in suflet aduce
și-ncredere că mâine ...va fi dimineață.
Dar trist,eu ascult cum în mine
doinește o frunză ce moare...
și-un greier o plânge,
suspinând încet.