Adieri calde de cancer întunecă orizonturi
Și pe largi cărări de fum călătoresc zbiarăte,
E în oraș Bacovia iubito, se-aud doar țipete,
E în oraș Bacovia iubito, pe drumuri numai hoituri.

Iar prețul libertății se-ascunde în tăcere,
Orașul e pustiu, în dimineața despărțirii
Scot capul pe fereastră și peste tot cavouri,
Pe bulevard se-aștern doar flori și doar durere.

O pată de-ntuneric îmi luminează calea,
Iubito chiar nu vezi că azi Bacovia-i în oraș ?
N-auzi cum țipă vântul în inima mea ?
Tresari măcar odată, la moartea mea el e părtaș.

Din cruce-n cruce m-am călit prea tare,
De la ferestre se aud ovații de tăcere,
Să-mi văd adânc sicriul și-apoi să-mi cer iertare,
M-ai îngropat în pat iubito, cum e obiceiul în oraș.