De ce te-asezi pe negru-ti tron,
infasurata-n voaluri albe.
De ce-mi vorbesti pe-un aspru ton
si in cuvinte atit de calde.
De ce tu stele ai stins
cind iti placea a lor lumina.
De ce tu noaptea ai aprins
de-ai transfoarat-o-n zi senina.
De ce cuvintele le pierzi,
departe-n vremuri surde.
De ce pe nimeni nu mai crezi
si-arunci doar vorbe crude.
De ce tu ginduri ai schimbat,
in mii si mii de spini.
De ce iubirea ai incununat,
cu albe flori de crini.
De ce tu nu ma lasi sa mor,
cind esti numai durere.
De ce ma chinui cu acest dor.
O,viata,da-mi putere