O cruce e mângâiată de vânt
Și adierea vântului o atinge
Ca și suflul morții.
Fiecare literă înscrisă cu sânge
E neagră și plânge.
Crucea e născută din marmură,
Cioplită din eterna suferință
Și fiecare litera murmură
Numele celui ce s-a dus în neființă.

Pe creangă o frunză tremură -
Celelalte nemișcate sunt.
Doar o singură suflare de vânt
Și se îndreaptă spre pământ.
Dar nu pe pământ frunza ajunge
Ci pe crucea care plânge -
Plâng literele cu lacrimi de sânge.

Pe cruce, numele înnegrit de vreme și durere
E luminat de soarele ce se îndreaptă spre apus -
Soare efermer ce în noapte și el piere.
E o liniște apasătoare; tăcerea-i de mormânt.
Și... Nu mai e nimic de spus.
Dureros de inutil ar fi orice cuvînt.
Inutil și rece.