Un pic de fier,
Ce își zicea,oțel,
Făcea pe durul.
Că luase carbonul din el.
_Unde să-l pun?
Întreabă roșiorul.
_La baionetă,
Când se dă onorul!

Din praf un plumb turtit
Se uită-n sus,
Spre baionetă.
_Unde sunt vremurile ce-au apus?
Fercheș am stat în vârf de glonț
Și nu aveam atâta clonț,
Și am zburat-detunătură,
Am tot străpuns cuprins de ură!
Iar ea,această baionetă,
Se lăfăie lângă bonetă!
Și n-are picătură de uzură!

De sus:
_Ne folosesc cei fără de masură!