tu apă lină șovăielnică ramificată cu malul lat
și dig străbun
mi-ai oglindit a mele gânduri, transmise cordului
când alergam
la scaldă ziua întreagă de nebun...

nisipul plajei transformat în chip, de copilăria
cu galetuțe și vănița umbrită
în care săream în cap ca un viteaz
și îți clădeam castele prin nisip
pe țărmul sugrumat de iaz

bocit-am seri la umbra salciei pletoase -ce suspina
dorul meu la umbra unui vis- trecut demult-
prin iubire neconsolată-
prin ani de ședere la straini -când rareori mergeam acasă
jucând „rișca” talerii din capace de bere.

tu ai rămas eu am plecat dar pluta prea firavă m-a purtat
în derivă la malul unei alte lumi

acum că te regăsesc mă bucur că n-ai fost parșivă
și flămândă ca alte surate ale tale.