Credința mea

Credința-mi care nu mai e credință,
Þi-o dăruiesc în picăturile-mi de ființă,
Credința mea, cerșită cheltuială,
E ființa-mi aburind pe masa goală –
Și ca o azimă, ca pâinea mult dorită,
Credința mi-este postul fără pită,
Credința mi-este apa fără gură,
Și cerul gurii-n cuminecătură –

Credința ești tu, Doamne, chit în care
Doar rugăciunea am, ca lumânare,
Doar sufletul, ofrandă pentru pești,
Doar sfinții, mărturiile că ești

În orice gângurit al unui gând -
Credința mea, un sfânt lăsat la rând
În locul meu, să cumpere din taină
Cu sufletu-i, smerenia-mi fără haină –

Credința mea, pomelnicul ce știu
Cu duhul unui preot să îl scriu
În zori de zi, și sufletele sorb
Binețea lui, ca inima de orb –

Credința mea, să răstignesc cuvinte
Cu nervii mei, bolnavi de-atâta minte,
Adulmecând în spasmul lor un bine,
Un Început din vene, de la Tine…